Calitatea de asigurat

Print
     
 

Persoanele asigurate (legea 95/2006)


ART. 211
(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.
(2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
(3) Documentele justificative privind dobândirea calității de asigurat se stabilesc prin ordin al președintelui CNAS.
ART. 212
(1) Calitatea de asigurat se dovedește cu un document justificativ – adeverință sau carnet de asigurat – eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispozițiilor titlului IX din prezenta lege, aceste documente justificative vor fi înlocuite cu cardul electronic de asigurat, care se suportă din fond.
(2) Metodologia și modalitățile de gestionare și de distribuire ale cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS.
(3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate.
ART. 213
(1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
f) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi:
a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
c) se află în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverință de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
ART. 214
(1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaționale cu prevederi în domeniul sănătății beneficiază de servicii medicale și alte prestații acordate pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale.
(2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1):
a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
b) cetățenii străini și apatrizii care se află temporar în țară, fără a solicita viză de lungă ședere;
c) cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară.
ART. 215
(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
(2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente.
ART. 216
În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

Documente

Documente care trebuie prezentate furnizorului de servicii medicale pentru a dovedi calitatea de asigurat

1. Salariat – act de identitate și adeverință eliberată de angajator care poartă viza casei de asigurări de sănătate;
2. Persoană fizică autorizată – act de identitate și dovada ultimei plăți la FNUASS;
3. Persoanele fizice fără venit obligate să se asigure – act de identitate și ultima chitanță de plată în care este stipulată ultima lună/trimestru pentru care s-a plătit;
4. Pensionar – act de identitate și ultimul cupon/talon de pensie;
5. Copii în vârstă de până la 18 ani – act de identitate, dacă nu realizează venituri din muncă;
6. Elevi, ucenici cu vârstă între 18 și 26 ani dacă nu realizează venituri din muncă – act de identitate sau adeverința de elev sau carnetul de elev vizat la zi;
7. Absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni – act de identitate și un act din care să rezulte absolvirea liceului;
8. Studenți, dacă nu realizează venituri prin muncă – act de identitate și adeverința de student sau legitimația de student vizata la zi;
9. Tineri cu vârsta de până la 26 ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social – act de identitate, act doveditor ca provine din sistemul de protecție a copilului, declarație pe propria răspundere din care să reiasă că se află în îngrijirea altei persoane, documente eliberate de unitățile fiscale din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile și/sau nu este beneficiar de ajutor social;
10. Șomer – act de identitate și/sau adeverința eliberată de AJOFM;
11. Beneficiar de ajutor social – act de identitate și adeverință eliberată de primărie din care să rezulte calitatea de asistat social conform legii nr. 416/2001;
12. Persoane cu handicap – act de identitate, certificat de încadrare într-un grad de handicap, vizat periodic, document eliberat de unitățile fiscale din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile;
13. Membrii misiunilor diplomatice, cetățeni străini și apatrizii care se află temporar în țară și nu au solicitat viza de lungă ședere, cetățeni români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară – act de identitate și dovada calității de asigurat care se face cu ultima chitanță de plată în care este stipulată ultima luna/trimestru pentru care s-a efectuat plata;
14. Veterani de război, erou-martir, deținuți politici (Legea nr. 118/1990) – act de identitate, document doveditor în acest sens, eliberat de instituția abilitată să elibereze acest act și document eliberat de unitățile fiscale teritoriale din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile, altele decât cele din pensii;
15. Femei însărcinate, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară – act de identitate, adeverință medicală și documentul eliberat de unitățile fiscale teritoriale din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile sau, pe baza documentelor justificative, că realizează venituri sub salariul de bază minim brut pe țară;
16. Lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară – act de identitate, certificatul de naștere a copilului și documentul eliberat de unitățile fiscale teritoriale, din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile sau, pe baza documentelor justificative, că realizează venituri sub salariul de bază minim brut pe țară;
17. Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse – act de identitate și un document care să ateste boala inclusă în programele naționale de sănătate;
18. Coasiguratul – act de identitate și un document care atestă calitatea de asigurat a persoanei în întreținerea căreia se găsește coasiguratul. Pot fi coasigurați următoarele categorii de persoane: soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
19. Persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute în art. 105, 113 și 114 din Codul Penal și pentru persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri – adeverință emisă de instituțiile din subordinea Ministerului Administrației și Internelor;
20. Persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă – act de identitate și adeverința emisă de angajator;
21. Persoanele care sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se află în timpul procedurii necesare stabilirii identității – act de identitate și adeverința eliberată în acest sens de instituțiile din subordinea Ministerului Administrației și Internelor;
22. Cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliu în România – act de identitate (pașaport) și document eliberat de casa de asigurări de sănătate;
23. Cetățenii străini care au domiciliu în străinătate – act de identitate (pașaport) și cardul european de asigurări de sănătate.

 

Nu uitați
Chiar dacă nu sunteți asigurat aveți dreptul la servicii medicale de urgență gratuit și beneficiați de pachetul minimal de servicii medicale, fără a face dovada calității de asigurat.
Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.