Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

In conformitate cu prevederile HG nr.1336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad organizează:

C O N C U R S

pentru ocuparea  unui post vacant de sofer II (G)  la Serviciul Achizitii Publice Contractare – Compartiment Transport, cu norma întreagă, pe durată nedeterminată

Condiții generale pentru participarea la concurs:

  • are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  • nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice pentru participarea la concurs pentru ocuparea postului de sofer II (G)

– diploma de absolvire a studiilor generale

– permis de conducere pentru şofer profesionist sau diplomă de absolvire a învăţământului mediu ori profesional de specialitate.

Concursul constă în 3 etape succesive și anume :

selecția dosarelor

         – proba scrisă

         – interviu

 

Probele se susțin în limba română. Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susținerea probei  interviu .   Concursul se desfășoară, după următorul calendar:

Nr. crt.   ETAPA DATA ORA
  1. PUBLICAREA  ANUNȚULUI 15.11.2024  
  2. TERMEN  PRELUARE  DOSARE                    29.11.2024 12:00
  3. SELECȚIE DOSARE 02.12.2024 10:00
  4. AFIȘARE  STARE  DOSARE 03.12.2024 16:00
  5. TERMEN LIMITĂ DEPUNERE CONTESTAȚII SELECȚIE  DOSARE 04.12.2024 15:00
  6. SOLUȚIONARE CONTESTAȚII SELECȚIE DOSARE 05.12.2024 10:00
  7. AFIȘARE REZULTATE  CONTESTAȚII SELECȚIE DOSARE 05.12.2024 15:00
  8. PROBA SCRISĂ                                                                           09.12.2024 13:00
  9. AFIȘAREA REZULTATELOR LA PROBA SCRISĂ 10.12.2024 15:00
10. TERMEN CONTESTAȚII LA PROBA SCRISA 11.12.2024 15:00
11. SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR LA PROBA SCRISĂ 12.12.2024 10:00
12. AFIȘARE REZULTATE CONTESTAȚII LA PROBA SCRISĂ 13.12.2024 10:00
13. SUSȚINERE INTERVIU  16.12.2024 13:00
14. AFIȘARE REZULTATE INTERVIU 17.12.2024 10:00
15. TERMEN CONTESTAȚII LA INTERVIU 18.12.2024 10:00
16. SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR  LA INTERVIU 19.12.2024 10:00
17. AFIȘARE REZULTATE  CONTESTAȚII LA INTERVIU 20.12.2024 10:00
18. REZULTATE  FINALE 20.12.2024 10:00

Cei interesați vor depune la Serviciul RUNOS dosarul de concurs care va conține următoarele acte:

  • a) formular de înscriere la concurs, conform modelului tip care va fi pus la dispoziție de către Serviciul RUNOS;
  • b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume;
  • d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului,
  • e) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  • f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
  • g) aviz psihologic pentru angajare;
  • h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  • i) curriculum vitae, model comun european.
  • j) chitanța care atestă achitarea taxei de participare la concurs de 50,00 lei, care se achită la caseria spitalului. Orarul caseriei este: luni-joi: 08:00-11:00 și 13:30-15:00, vineri: 08:00-10:00 și 12:00-13:00, iar în ultima zi lucrătoare din lună, programul este de la 08:00-09:30.

Copiile de pe actele prevazute la lit. b) – lit.d) precum si copia certificatului de incadrare in grad de handicap se prezinta  însoțite de documentele originale pentru a fi certificate „conform cu originalul”.

Dosarele de concurs se depun la Serviciul RUNOS până la termenul precizat mai sus,  de luni până vineri între orele 08,00 – 12,00.

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS  al unității din Arad, str. Andrenyi Karoly nr. 2-4, telefon 0357/407200, interior 277 .

Bibliografie

Download all

40440 - Bibliografie

pdf

tematica si bibliografie sofer

Size: 129.88 KB
Hits: 61

Rezultate

Download all

40440 - Rezultate

pdf

40440_selecție_dosar_șofer

Size: 181.97 KB
Hits: 36
pdf

40440_rezultat_proba_scrisă_șofer

Size: 154.92 KB
Hits: 19