Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad incheie pe perioada determinata contract de prestari servicii pentru activitate medicala cu :
1 medic specialist în specialitatea pediatrie, în cadrul sectiei clinice pediatrie I.
Cei interesați vor depune până la data 16.02.2023 orele 10:00, la Secretariatul SCJUA, dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte:
a) cererea în care se menţionează postul pentru care persoana interesată doreşte să concureze sau să se angajeze, după caz;
b) diploma de licenţă şi certificatul de specialist, copie, ce va fi certificată conform cu orginalul ;
c) documente privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorţ, hotărâre judecătorească etc.), în original şi copie, ce va fi certificată conform cu orginalul ;
d) certificatul de membru al organizaţiei profesionale sau avizul de practică temporară sau ocazională a profesiei valabil, din care să rezulte că profesionistul este avizat pe specialităţile şi competenţele în care urmează să îşi desfăşoare activitatea în unitatea sanitară, ce va fi certificată conform cu orginalul ;
e) certificat de integritate comportamentala in original sau declaratie pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care sa-l faca incompatibil cu functia pentru care candideaza ;
f) cazierul judiciar, în original sau declaratie pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care sa il faca faca incompatibil cu functia pentru care candideaza ;
g) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează sau doreşte să se angajeze, în original;
h) copia actului de identitate în termen de valabilitate, ce va fi certificată conform cu orginalul
i) dovada ca este persoana juridica – certificatul de înregistrare de la administraţia fiscală, Certificat eliberat de Registrul Comertului
j) polita de asigurare de raspundere civila corespunzătoare postului pentru care îsi depune dosarul ;
k) copie adeverință privind codul de parafă;
Caietul de sarcini privind achizitia de prestari servicii medicale poate fi obtinut de la serviciul juridic al spitalului.
Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 17.02.2023 pe site-ul unității.
In cazul in care sunt mai multe dosare pentru un post, interviul pentru selectia candidatilor va avea loc în data de 20.02.2023 orele 10:00 la sediul SCJUA, iar rezultatele interviului se afisează în data de 20.02.2023 orele 15:00 pe site-ul unității.