Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

În conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 166/2023 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante şi temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice sau din direcţiile de sănătate publică, precum şi a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi sau din direcţiile de sănătate publică, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi, cu modificările și completările ulterioare,   Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad organizează

CONCURS  PENTRU OCUPAREA:

unui post vacant de referent de specialitate I (S), cu norma întreagă, pe durată nedeterminată,  la Serviciul RUNOS .

Condiții generale pentru participarea la concurs:

  • are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  • nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice pentru participarea la concurs :

– diploma de licență  ( în domeniul științe economice sau științe juridice )

– 6 ani și 6 luni vechime în specialitate,

– cunoștințe operare calculator ( word, excel ).

Concursul constă în 4 etape succesive și anume :

selecția dosarelor

         – proba scrisă

         – proba practică (testare cunoștințe operare calculator)

         – interviu

Probele se susțin în limba română. Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susținerea probei practice.  Promovarea probei practice este obligatorie pentru susținerea probei  interviu.

Concursul se desfășoară, după următorul calendar:

Nr. crt.   ETAPA DATA ORA
1. PUBLICAREA  ANUNȚULUI 11.10.2024  
2. TERMEN  PRELUARE  DOSARE                    25.10.2024 12:00
3. SELECȚIE DOSARE 28.10.2024 12:00
4. AFIȘARE  STARE  DOSARE 29.10.2024 14:00
5. TERMEN LIMITĂ DEPUNERE CONTESTAȚII SELECȚIE  DOSARE 30.10.2024 14:00
6. SOLUȚIONARE CONTESTAȚII SELECȚIE DOSARE 31.10.2024 12:00
7. AFIȘARE REZULTATE  CONTESTAȚII SELECȚIE DOSARE 31.10.2024 16:00
8. PROBA SCRISĂ                                                                           06.11.2024 11:00
9. AFIȘAREA REZULTATELOR LA PROBA SCRISĂ 07.11.2024 14:00
10. TERMEN CONTESTAȚII LA PROBA SCRISA 08.11.2024 14:00
11. SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR LA PROBA SCRISĂ 11.11.2024 12:00
12. AFIȘARE REZULTATE CONTESTAȚII LA PROBA SCRISĂ 11.11.2024 16:00
13. PROBA  PRACTICĂ                                                                           12.11.2024 11:00
14. AFIȘAREA REZULTATELOR LA PROBA PRACTICĂ 13.11.2024 14:00
15. TERMEN CONTESTAȚII LA PROBA PRACTICĂ 14.11.2024 14:00
16. SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR LA PROBA  PRACTICĂ 15.11.2024 12:00
17. AFIȘARE REZULTATE CONTESTAȚII LA PROBA PRACTICĂ 15.11.2024 14:00
18. SUSȚINERE INTERVIU  18.11.2024 10:00
19. AFIȘARE REZULTATE INTERVIU 19.11.2024 14:00
20. TERMEN CONTESTAȚII LA INTERVIU 20.11.2024 14:00
21. SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR  LA INTERVIU 21.11.2024 12:00
22. AFIȘARE REZULTATE  CONTESTAȚII LA INTERVIU 21.11.2024 15:00
23. REZULTATE  FINALE 21.11.2024 16:00

Cei interesați vor depune la Serviciul RUNOS dosarul de concurs care va conține următoarele acte:

  • a) formular de înscriere la concurs, conform modelului tip care va fi pus la dispoziție de către Serviciul RUNOS;
  • b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume;
  • d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice,
  • e) copie carte de muncă sau  adeverința privind vechimea în muncă, conform modelului publicat pe site-ul spitalului,
  • f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  • g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
  • h) aviz psihologic pentru angajare;
  • i) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  • j) curriculum vitae, model comun european.
  • k) chitanța care atestă achitarea taxei de participare la concurs de 50,00 lei, care se achită la caseria spitalului. Orarul caseriei este: luni-joi: 08:00-11:00 și 13:30-15:00, vineri: 08:00-10:00 și 12:00-13:00, iar în ultima zi lucrătoare din lună, programul este de la 08:00-09:30.

Copiile de pe actele prevazute la lit. b) – lit.d) precum si copia certificatului de incadrare in grad de handicap se prezinta  însoțite de documentele originale pentru a fi certificate „conform cu originalul”.

Dosarele de concurs se depun la Serviciul RUNOS până la termenul precizat mai sus,  de luni până vineri între orele 08,00 – 12,00.

 

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS  al unității din Arad, str. Andrenyi Karoly nr. 2-4, telefon 0357/407200, interior 277 .

Bibliografie

Download all
doc

36282_Bibliografie_referent

Size: 96.50 KB
Hits: 33
Date added: 11.10.2024

Rezultate