Compartimentul Otorinolaringologie

s-a înființat în anul 1934 sub coordonarea medicului Ioan RADU care s-a ocupat de închegarea și dezvoltarea serviciilor ORL necesare populației arădene până în anul 1969. Secția ORL funcționează în clădirea din strada Tudor Vladimirescu, nr. 1, la etajul I și oferă servicii medicale de specialitate în regim de spitalizare continuă, de zi sau în regim de consultații în cabinetul medical din cadrul ambulatoriului SCJU Arad.
Până în prezent, secția a fost coordonată de către dr. Antoniu ROSSI (din 1969 până în 1971), dr. Stelian TOMESCU (din 1971 până în 1983), de dr. Voicu VĂGĂLĂU din 1983 până în 2003. Medicul Sorin BAȘCHIR a fost medicul șef al secției din 2003 și până la finele anului 2020, când a ieșit la pensie, în prezent secția fiind coordonată de către dr. Alexandru CHIOREANU, medic specialist ORL

Activitatea medicală

Clinica ORL dispune de 24 de paturi pentru pacienții care se internează în regim de spitalizare continuă, de un compartiment de ORL Pediatrie, un cabinet de specialitate în cadrul Ambulatoriului SCJU Arad și de un Bloc Operator compus din două săli aseptice unde se desfășoară intervențiile chirurgicale de profil.

Servicii medicale de specialitate asigurate de Clinica ORL

Investigații și tratament pentru patologia nechirurgicală:

  • patologia infecțioasă ORL;
  • investigația și tratamentul vertijului;
  • patologia foniatrică;
  • tratament de urgență și paleativ al patologiei tumorale

Patologie rinosinusală:

  • intervenții chirurgicale funcționale și estetice pe piramida nazală;
  • chirurgie funcțională endoscopică rinosinusală;
  • chirurgie clasică a sinusurilor;
  • chirurgie cu radiofrecvență.

Patologie laringiană și faringiană

  • microchirurgie endoscopică laringiană;
  • chirurgie de urgență și paleativă laringiană;
  • chirurgie clasică amigdaliană și adenoidiană
  • chirurgia apneei în somn și a snooringului

Patologie Optică

  • chirurgia pavilionului auricular;
  • chirurgie clasică otomastoidiană;
  • chirurgia membrane timpanice;

Patologie cervicală:

  • chirurgia glandelor salivare;
  • chirurgia chisturilor și a fistulelor cervicale

Secția Clinică ORL este dotată anual cu aparatură medicală performantă, de specialitate, în funcție de solicitările echipei medicale.  În momentul de față, secția este dotată cu:

  • truse de endoscopie nazo-sinusală STORZ Videoendoscopie;
  • microscop operator;
  • trusă microchirurgie laringiană;
  • instrumentar chirurgia urechii;
  • instrumentar chirurgie endoscopică nazală și sinusală;
  • sistem de sterilizare performant;
  • aparate specifice necesare anesteziei;
  • cautere mono și bipolare;
  • cauterizare cu radiofrecvență;
  • sistem de climatizare necesar în blocul operator;
  • sursă de lumină rece;
  • stație de oxigen;
  • generator electric.
  • Când este necesar să te prezinți la un consult cardiologic? Depistarea precoce a factorilor care ar putea duce la boala cardiovasculară.

  • Viața ta este în mâinile tale, spală-le corect. Nu cheltuiți pentru boli, investiți în igiena dvs. Spune adio germenilor.

  • Sfaturi pentru sezonul rece, ambientul propice pentru apariția unor boli intercurente.

Echipa medicală a Secției Clinice Otorinolaringologie

Sunați la (004) 0357 407 200 - int. 1104

Sau contactați-ne prin formularul de mai jos

Vă vom contacta în decurs de o zi.

Accesibilitate