Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat astăzi un protocol de colaborare cu Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad, Colegiul Particular “Vasile Goldiș”, Școala Postliceală Sanitară Arad și cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali  din România!

Protocolul prevede amenajarea și funcționarea unui “salon demonstrativ” care să ofere asistenților medicali, elevilor și studenților, un proces instructiv, practic și inovativ menit să ridice calitatea formării asistențilormedicali, în conformitate cu standardele europene.

Salonul va funcționa în corpul de clădire al Secției Clinice Hematologie și va fi dotat cu echipamente multifuncționale (manechine, aparate și mulaje specifice activității de asistent medical) și instrumentar modern de predare – învățare- simulare – evaluare. Practic, această sală de învățare va conține toate elementele și echipamentele cu care un asistent medical intră în contact în timpul exercitării profesiei, la patul pacientului.

Lucrările de amenajare vor începe în perioada imediat următoare, iar ”salonul demonstrativ” va fi funcțional în primăvara anului 2023.