• 08.07.2026
    Consultațiile în scop preventiv trebuie să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi!

    Consultațiile în scop preventiv trebuie să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi!

    Principala metodă de screening pentru tumorile bronhopulmonare constă în efectuarea unei tomografii computerizate și mai apoi, în funcție de rezultatul acesteia, a unei bronhoscopii.

    Read more
    • 02.07.2026
    Angajare medic linie de gardă – [22524]

    Angajare medic linie de gardă – [22524]

    1 medic specialist/primar în specialitatea pediatrie în cadrul liniei de gardă în această specialitate care deservește Secția Clinică Pediatrie I

    Cei interesați vor depune până la data de 09.07.2026 orele 12:00, la Serviciul RUNOS, dosarul de înscriere care va cuprinde următoarele acte:

    a) – copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, după caz;

    b) – copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului (certificat de medic specialist, certificat de membru al Colegiului Medicilor din Romania, avizul de exercitare a profesiei valabil pentru anul în curs, polița de asigurare malpraxis, dovada/înscrisul eliberat de Colegiul Medicilor din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;)

    c) – copie adeverință privind codul de parafă;

    d) – copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverinţe care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie

    e) – certificat de cazier judiciar, sa nu fie mai vechi de 6 luni de la data eliberării;

    f) – certificat de integritate comportamentală, sa nu fie mai vechi de 6 luni de la data eliberării;

    g) – adeverință medicală eliberată de medicul de familie (să nu fie mai veche de 3 luni), din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;

    h) – curriculum vitae,

    Actele mai sus menționate la litera a) – d) vor fi prezentate și în original, în vederea certificării copiilor pentru conformitate cu originalul.

    Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 10.07.2026 orele 12:00.

    Interviul pentru selecția candidaților va avea loc în data de 13.07.2026 orele 09:00, la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, iar rezultatele interviului se vor afișa în data de 13.07.2026 orele 14:00.

    Read more
    • 01.07.2026
    Cabinet nou pentru consultații neurochirurgicale în regim ambulatoriu!

    Cabinet nou pentru consultații neurochirurgicale în regim ambulatoriu!

    Consultațiile efectuate în cabinetul de specialitate sunt decontate de CAS, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist.

    Read more
    • 10.06.2026
    Examen promovare personal – [19772]

    Examen promovare personal – [19772]

    În conformitate cu prevederile:

    – HG nr. 1.336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

    – Ordinului MS  nr. 1.470 / 2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare,

    Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad organizează examen de promovare în grad profesional după cum urmează:

    I. Examen de promovare în grad profesional de asistent medical (PL)pentru:

    – un post de asistent medical debutant (PL) la Secția Clinică Oncologie Medicală;

    – un post de asistent medical debutant (PL) la Ambulatorul Integrat (pentru Adulți) – Cabinet Hematologie;

    – un post de asistent medical debutant (PL) la Secția Clinică Chirurgie Generală I;

    – un post de asistent medical debutant (PL) la Secția Clinică ATI I;

    – cinci posturi de asistent medical debutant (PL) la Secția Clinică Neurologie;

    – un post de asistent medical debutant (PL) la Secția Clinică Medicină Internă II.

    Examenul de promovare în funcția de asistent medical (PL) va avea loc în data de 26.06.2026, începând cu orele 09:00, la Sala de curs din cadrul UCPU – SMURD  și va consta în susținerea unui interviu.

    Punctajul minim pentru promovare este de 50 puncte.

    Rezultatele examenului de promovare se comunică în scris,  prin afișare pe site-ul spitalului, în termen de 2 zile lucrătoare de la data susținerii acestuia.

    Contestațiile față de rezultatele  examenului de promovare se pot depune în termen de o zi lucrătoare de la data comunicării rezultatelor.

    Rezultatele finale se comunică în scris,  prin afișare pe site-ul spitalului, în termen de 2 zile lucrătoare  de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor.

    Category Title: 19772 – Rezultat
    Read more
Accesibilitate