• 07.04.2022
    Concurs pentru ocuparea funcției de Manager Spital – [12670]

    Concurs pentru ocuparea funcției de Manager Spital – [12670]

    organizează:

    Concurs pentru ocuparea funcției de MANAGER, persoana fizică, pe perioadă determinatăÎn conformitate cu prevederile Dispoziţiiilor Preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, nr. 451/30.05.2017 şi nr.506/26.06.2017, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Arad, la concurs pot participa persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

    • cunosc limba română, scris şi vorbit;
    • sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
    • sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
    • au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
    • nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
    • sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
    • nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.

    Concursul se va desfăşura la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, str. Andrenyi Karoly, nr.2-4 în perioada 07.04.2022 – 27.05.2022 şi va consta în două etape, după cum urmează:

    • etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, etapă eliminatorie;
    • etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management.

    Înscrierile se fac la sediul spitalului, Serviciul RUNOS , pâna cel târziu la data de 09.05.2022, orele 15,00. Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente:

    • cererea de înscriere la concurs în care candidatul menţionează funcţia pentru care doreşte să candideze;
    • copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
    • copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente;
    • copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
    • curriculum vitae;
    • adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;
    • cazierul judiciar sau declaraţia candidatului prin care acesta îşi exprimă consimţământul pentru obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar de către comisia de concurs conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    • adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
    • declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
    • copie certificată pentru conformitate a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul şi-a schimbat numele, după caz;
    • proiectul de management realizat de candidat;
    • declaraţie pe propria răspundere a candidatului că proiectul de management este conceput şi realizat integral de către candidat;declaraţie pe propria răspundere că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituţia competentă existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;
    • declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere;

    Candidaţii interesaţi vor putea vizita spitalul în data de 20.04.2022, între orele 10,00-14,00.

    Orice persoană care îşi manifestă intenţia de a participa la susţinerea publică şi de evaluare a proiectului de management şi de a adresa întrebări  va transmite solicitarea şi eventualele întrebări la adresa de email secretariat@scjarad.ro pâna în data de 18.05.2022 ora 15,00.

    Bibliografie:

    • Legea nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,(*republicată*), cu modificările şi completările ulterioare;
    • Ordin nr. 955/181/2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, precum şi prelungirea aplicării prevederilor acestuia
    • Legea 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare;
    • HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică / acordului –cadru din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare;
    • Ordinul nr. 1792/2002 (*actualizat*) pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale;
    • Ordinul nr.1043/2010 (*actualizat*) privind aprobarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public;
    • Ordinul 914/2006 (*actualizat*) pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare;
    • Ordinul 1224/2010 (*actualizat*) privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească, precum şi pentru modificarea şi completarea OMS 1778/2006, privind aprobarea normativelor de personal; 

    Tema proiectului de management este la alegerea candidatului din următoarea listă de 5 teme, care va fi adaptată la problemele spitalului care organizează concursul:

    1. a) planificarea şi organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului;
    2. b) siguranţa şi satisfacţia pacientului;
    3. c) managementul calităţii serviciilor medicale;
    4. d) managementul resurselor umane;
    5. e) performanţa clinică şi financiară a activităţilor spitalului.

    * Proiectul se realizează individual de către candidat şi se dezvoltă într-un volum de maximum 15-20 pagini, tehnoredactate pe calculator, cu caractere Times New Roman, mărimea 12, spaţiere la un rând.

    Calendarul de desfăşurare a concursului este următorul:

    • Termenul limită de depunere a dosarelor: 09.05.2022, orele 15,00.
    • Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs:10.05.2022, orele 15,00.
    • Afişarea rezultatelor verificării dosarelor candidaţilor: 11.05.2022, orele 12,00.
    • Termen de contestaţie: 12.05.2022, orele 12,00.
    • Termen de soluţionare a contestaţiilor: 14.05.2022, orele 12,00.
    • Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de managemant: 23.05.2022, orele 10,00, sala de şedinţă , et.1, Unitatea de primiri urgenţe.
    • Afişarea rezultatelor obţinute la susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management: 24.05.2022, până la orele 10,00.
    • Termen de contestaţie: 25.05.2022, orele 10,00.
    • Termen de soluţionare a contestaţiilor: 27.05.2022, orele 10,00.
    • Afisare rezultate finale 27.05.2022, orele 11.00

    Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul RUNOS al unităţii, telefon  0357/407200, int.277.

    Category Title: 12670 – Rezultate
    Read more
    • 04.04.2022
    Tromboliză intravenoasă în cazul a doi pacienți diagnosticați cu AVC!

    Tromboliză intravenoasă în cazul a doi pacienți diagnosticați cu AVC!

    Printre simptomele unui AVC acut regăsim: confuzie, probleme de vorbire, paralizie sau amorțeală a feței brațelor sau picioarelor, probleme de vedere, dureri de cap instalate brusc, probleme de coordonare.

    Read more
    • 01.04.2022
    În jur de 50 de pacienți beneficiază, zilnic, de recuperare medicală în Baza de Tratament a SCJU Arad!

    În jur de 50 de pacienți beneficiază, zilnic, de recuperare medicală în Baza de Tratament a SCJU Arad!

    În medie, 50 de pacienți se prezintă zilnic în Baza de Tratament a Secției Clinice Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad! Baza de Tratament este dotată cu aparatură performantă și are o adresabilitate crescută pentru procedurile medicale destinate recuperării fizice și neurologice de acestea beneficiind atât pacienți de

    Read more
    • 24.03.2022

    Angajare medici linie gardă Cardiologie – [10948]

    angajează:

     

    2 medici specialisti /primari în specialitatea cardiologie în cadrul Liniei de gardă în specialitatea cardiologie care deservește Secția Clinică Cardiologie;Cei interesați vor depune până la data de 31.03.2022 orele 12:00, la Serviciul RUNOS, dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte:

    • copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, după caz;
    • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului (certificat de medic specialist/medic primar,  certificat de membru al Colegiului Medicilor din Romania, avizul de exercitare a profesiei valabil pentru anul in curs, polița de asigurare malpraxis, dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; )
    • copie adeverință privind codul de parafă;
    • adeverință privind acordul unității angajatoare privind efectuarea de gărzi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
    • copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverinţe care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
    • cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
    • certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
    • curriculum vitae, model comun european;
    • certificat de integritate comportamentală.

     

    Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 01.04.2022 orele 12:00 pe site-ul unității.

    Interviul pentru selectia candidatilor va avea loc în data de 04.04.2022 orele 10:00 la sediul SCJUA, iar rezultatele interviului se afisează în data de 04.04.2022 orele 15:00 pe site-ul unității.

    Read more
Accesibilitate