• 22.01.2024
    Angajare medici linie de gardă – [2127]

    Angajare medici linie de gardă – [2127]

    1 medic specialist în specialitatea pneumologie în cadrul Liniei de gardă în specialitatea pneumologie;

    Cei interesați vor depune până la data de 30.01.2024 orele 14:00, la Serviciul RUNOS, dosarul de înscriere care va cuprinde următoarele acte:

    • copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, după caz;
    • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului (certificat de medic specialist, certificat de membru al Colegiului Medicilor din Romania, avizul de exercitare a profesiei valabil pentru anul in curs, polița de asigurare malpraxis, dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;)
    • copie adeverință privind codul de parafă;
    • adeverință privind acordul unității angajatoare privind efectuarea de gărzi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (dacă este cazul);
    • copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverinţe care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
    • cazierul judiciar;
    • certificat de integritate comportamentală.
    • adeverință din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
    • curriculum vitae, model comun european;

    Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 31.01.2024 orele 15:00.

    Interviul pentru selecția candidaților va avea loc în data de 01.02.2024 orele 12:00, la sediul SCJUA, iar rezultatele interviului se afișează în data de 01.02.2024 orele 15:00.

    Category Title: 2127 – Rezultate
    Read more
    • 08.01.2024
    Prestări servicii personal medical – [     ]

    Prestări servicii personal medical – [ ]

    Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad incheie pe perioada determinata contract de prestari servicii pentru activitate medicala cu :

    1 medic specialist în specialitatea ATI, în cadrul  Sectiei Clinice ATI I

    Cei interesați vor depune până la data 12.01.2024 orele 10:00, la Secretariatul SCJUA, dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte:

    • a) cererea în care se menţionează postul pentru care persoana interesată doreşte să concureze sau să se angajeze, după caz;
    • b) diploma de licenţă şi certificatul de specialist, copie, ce va fi certificată conform cu orginalul  ;
    • c) documente privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorţ, hotărâre judecătorească etc.), în original şi copie, ce va fi certificată conform cu orginalul  ;
    • d) certificatul de membru al organizaţiei profesionale sau avizul de practică temporară sau ocazională a profesiei valabil, din care să rezulte că profesionistul este avizat pe specialităţile şi competenţele în care urmează să îşi desfăşoare activitatea în unitatea sanitară, ce va fi certificată conform cu orginalul ;
    • e) certificat de integritate comportamentala in original sau declaratie pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care sa-l faca incompatibil cu functia pentru care candideaza ;
    • f) cazierul judiciar, în original sau declaratie pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care sa il faca faca incompatibil cu functia pentru care candideaza ;
    • g) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează sau doreşte să se angajeze, în original;
    • h) copia actului de identitate în termen de valabilitate, ce va fi certificată conform cu orginalul
    • i) dovada ca este persoana juridica – certificatul de înregistrare de la administraţia fiscală, Certificat eliberat de Registrul Comertului
    • j) polita de asigurare de raspundere civila corespunzătoare postului pentru care îsi depune dosarul ;
    • k) copie adeverință privind codul de parafă;

    Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 12.01.2024 pe site-ul unității.

    In cazul in care sunt mai multe dosare pentru un post, interviul pentru selectia candidatilor va avea loc în data de 15.01.2024 orele 10:00 la sediul SCJUA, iar rezultatele interviului se afisează în data de 15.01.2024 orele 15:00 pe site-ul unității.

    Read more
    • 29.12.2023

    În atenția medicilor și farmaciștilor rezidenți angajați începând cu luna Ianuarie, anul 2024

    Instructajul general de protecția muncii va avea loc în data de 03.01.2024 la sala de curs UPU SMURD Arad după cum urmează:

    Seria I : Ora 9:00-12:00 pentru rezidenții din următoarele specialități:

    • Anestezie și terapie intensivă;
    • Boli infecțioase;
    • Cardiologie;
    • Endocrinologie;
    • Gastroenterologie;
    • Hematologie;
    • Medicina muncii;
    • Medicină de familie;
    • Medicină de laborator;
    • Medicină de urgență;
    • Medicină fizică și de reabilitare;
    • Medicină internă;

    Seria II : Ora 12:00-15:00 pentru rezidenții din  următoarele specialități:

    • Medicina legala
    • Neonatologie;
    • Neurologie;
    • Obstetrica-Ginecologie;
    • Oftalmologie;
    • Oncologie medicală;
    • Ortopedie și traumatologie;
    • Otorinolaringologie;
    • Pediatrie;
    • Pneumologie;
    • Psihiatrie;
    • Urologie;
    • Stomatologie generală;
    • Farmacie generală.

    Medicii și farmaciștii rezidenți se vor legitima cu cartea de identitate/permis de ședere și vor avea asupra lor pix cu pastă albastră.

    Read more
    • 12.12.2023
    Examen promovare personal – [46979]

    Examen promovare personal – [46979]

    In conformitate cu prevederile :

    – HG nr. 1.336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare

    – Ordinului MS  nr. 1.470 / 2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificarile si completarile ulterioare,

    Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad organizează examene de promovare în grad profesional după cum urmează:I. Examen de promovare în grad profesional de registrator medical / statistician medical principal (M) pentru următoarele funcții :

    • 1 statistician medical  (M) la Serviciul de Evaluare și Statistică Medicală
    • 3 registratori  medicali  (M) la Compartimentul Registratori  Medicali

     

    II. Examen de promovare în grad profesional de autopsier principal (M) pentru următoarele funcții :

    • 1 autopsier  (M) la Serviciul Clinic de Anatomie Patologică.

    Examenul de promovare va avea loc in data de 28.12.2023, incepand cu orele 11,00,  la sala de curs din cadrul UPU – SMURD  și va consta în susținerea unei probe scrise .

    Punctajul minim pentru promovare este de 50 puncte.

    Rezultatele examenului de promovare se comunică în scris,  prin afișare pe site-ul spitalului, în termen de 2 zile lucrătoare  de la data susținerii acestuia .

    Contestațiile față de rezultatele  examenului de promovare se pot depune în termen de o zi lucrătoare de la data comunicării rezultatelor.

    Rezultatele finale se comunică în scris,  prin afișare pe site-ul spitalului, în termen de 2 zile lucrătoare  de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor.

    Category Title: 46979 – Bibliografie
    Category Title: 46979 – Rezultate
    Read more
Accesibilitate