Un stil de viață sănătos
Spuneam că în procesul de recuperare a unui pacient, care se confruntă cu o boală cronică, dar și în cazul unei persoane care nu prezintă afecțiuni medicale este deosebit de important stilul de viață sănătos. Acesta se referă la o hidratare corespunzătoare și o alimentație sănătoasă, la un somn de calitate, la mișcare în aer liber, educație și socializare.
Conform specialiștilor în nutriție, alimentația sănătoasă presupune consumarea unor alimente de calitate cât mai puțin procesate. Dacă nu avem un regim alimentar impus de medic, atunci putem consuma orice – carne, lactate, ouă, fructe, legume – însă mare atenție la cantități! Se recomandă să consumăm mai rar carne și zilnic fructe și legume.
Corpul uman a fost conceput pentru a rezista unui număr infinit de schimbări și atacuri provocate de mediul său. Secretul unei bune sănătăți constă în adaptarea cu succes la modificările stresului asupra corpului.
În ceea ce privește hidratarea, medicii ne recomandă aproximativ doi litri de apă pe zi și ne atrag atenția că nu sunt indicate băuturile carbogazoase.
Medicii recomandă o durată de somn, la adulți, cuprinsă între 7 și 9 ore pe noapte, între orele 22.00 și până la 06.00 – 07.00 dimineața. Totodată odihna poate să fie și activă și aici ne referim la activități care ne relaxează, hobby-uri, plimbări în natură…
Mișcarea este deosebit de importantă pentru un stil sănătos de viață și aici sunt recomandate 30 – 45 de minute pe zi de mers pe jos sau alte activități fizice sau exerciții care să ne mențină în formă.
Educația se referă la renunțarea le obiceiurile nesănătoase îmbrățișate până acum, și la înlocuirea acestora, uneori prin auto-educare, cu obiceiuri bune, în alimentație, sănătate, societate.
Alte sfaturi și îndrumări
-
Protecția în perioada caniculei
Căldura extremă poate determina boli, atunci când corpul uman nu poate să se răcească în mod corespunzător.
-
Recuperarea activă a pacientului
Mobilizarea precoce si stilul de viață sănătos, ca elemente principale de luptă împotriva durerii cronice.
-
Igiena mâinilor
Viața ta este în mâinile tale, spală-le corect. Nu cheltuiți pentru boli, investiți în igiena dvs. Spune adio germenilor.
-
Un stil de viață sănătos
O sănătate bună nu este ceva ce putem cumpăra. Cu toate acestea, poate fi un cont de economii extrem de valoros.