• 29.12.2021

    Prestări servicii personal medical – [51799]

    încheie pe perioadă determinată contract de prestări servicii pentru activitate medicală cu:

    1 asistent medical în specialitatea dietetică/nutriție în cadrul Compartimentului Dietetică.Cei interesați vor depune până la data de 03.01.2022 orele 14:00, la Secretariatul SCJUA, dosarul de înscriere ce va cuprinde următoarele acte:

    • cererea în care se menționează postul pentru care persoana interesată dorește să concureze sau să se angajeze, după caz;
    • diploma de licența în specialitate/diploma de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diploma de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr.797/1997 și certificatul de grad principal după caz, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • documente privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.), în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • certificatul de membru al organizației profesionale sau avizul de practică temporară sau ocazională a profesiei valabil, din care să rezulte că profesionistul este avizat pe specialitățile și competențele în care urmează să își desfășoare activitatea în unitatea sanitară, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • certificat de integritate comportamentala în original sau declarație pe propria răspundere ca nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
    • cazierul judiciar, în original sau declarație pe propria răspundere ca nu are antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
    • certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează sau dorește să se angajeze, în original;
    • actul de identitate în termen de valabilitate, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • dovada ca este persoană juridică – certificatul de înregistrare de la administrația fiscală, Certificat eliberat de Registrul Comerțului etc.;
    • polița de asigurare de răspundere civilă corespunzătoare postului pentru care își depune dosarul;
    • copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, după caz.

    Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 04.01.2022 orele 10:00 pe site-ul unității.

    În cazul în care sunt mai multe dosare pentru un post, interviul pentru selecția candidaților va avea loc în data de 04.01.2022 orele 12:00 la sediul SCJUA, iar rezultatele interviului se afișează în data de 04.01.2022 orele 15:00 pe site-ul unității.

    Read more
    • 29.12.2021

    Garderoba Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad reabilitată cu ajutorul Smithfield România!

    Garderoba Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost reabilitată și dotată cu mobilier și echipamente specifice pentru ca pacienții care folosesc acest serviciu să beneficieze de cele mai bune condiții! Valoarea totală a lucrării a fost de 182.000 de lei, 50.000 de lei fiind bani primiți de la Smithfield România!

    Read more
    • 27.12.2021
    Prestări servicii personal medical – [51434]

    Prestări servicii personal medical – [51434]

    încheie pe perioadă determinată contract de prestări servicii pentru activitate medicală cu:

    1 medic specialist / primar în specialitatea ORL în cadrul Secției Clinice ORL;

    1 medic specialist / primar în specialitatea ATI în cadrul Secției Clinice ATI II;Cei interesați vor depune până la data de 31.12.2021 orele 14:00, la Secretariatul SCJUA, dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte:

    • cererea în care se menționează postul pentru care persoana interesată dorește să concureze sau să se angajeze, după caz;
    • diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • diploma de licență în specialitate/diploma de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diploma de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr.797/1997 și certificatul de grad principal după caz, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • documente privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.), în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • certificatul de membru al organizației profesionale sau avizul de practică temporară sau ocazională a profesiei valabil, din care să rezulte că profesionistul este avizat pe specialitățile și competențele în care urmează să își desfășoare activitatea în unitatea sanitară, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • certificat de integritate comportamentală în original sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
    • cazierul judiciar, în original sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
    • certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează sau dorește să se angajeze, în original;
    • actul de identitate în termen de valabilitate, în original și copie, ce va fi certificată de un reprezentant al angajatorului;
    • dovada că este persoană juridică – certificatul de înregistrare de la administrația fiscală. Certificat eliberat de Registrul Comerțului etc.;
    • polița de asigurare de răspundere civilă corespunzătoare postului pentru care își depune dosarul;
    • copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, după caz;
    • copie adeverință privind codul de parafă;

    Rezultatul selecției dosarelor se va publica în data de 03.01.2022 orele 10:00 pe site-ul unității.

    În cazul în care sunt mai multe dosare pentru un post, interviul pentru selecția candidaților va avea loc înainte de 03.01.2022 orele 12:00 la sediul SCJUA, iar rezultatele interviului se afișează în data de 03.01.2022 orele 15:00 pe site-ul unității.

    Read more
    • 27.12.2021
    Concurs medic specialist neonatologie – [51319]

    Concurs medic specialist neonatologie – [51319]

    în conformitate cu:

    – prevederile Ordinului MS nr. 869 / 2015 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist și chimist din unitățile sanitare publice, precum și a funcțiilor de șef de secție, șef de laborator și șef de compartiment din unitățile sanitare fără paturi, respectiv a funcției de farmacist-șef în unitățile sanitare publice cu paturi, cu modificările și completările ulterioare, organizează:

    CONCURS

    pentru ocuparea unui post cu normă întreagă de:

    medic specialist confirmat în specialitatea neonatologie la Secția Clinică Neonatologie – Compartiment Prematuri.Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

    • cererea în care candidatul va menționa postul pentru care dorește să concureze;
    • copie xerox de pe diploma de licență și a certificatului de medic specialist;
    • copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
    • dovada / înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 869/2015;
    • cazierul judiciar;
    • certificat medical din care să rezulte că candidatul este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează;
    • certificat de integritate comportamentală conform Legii nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare;
    • chitanța de plată a taxei de concurs;
    • copia actului de identitate în termen de valabilitate.

    Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
    Taxa de participare la concurs este 150 lei și se achită la casieria spitalului (orar casierie: luni-joi: 08:00 – 11:00 și 13:30 – 15:00, vineri: 08:00 – 10:00 și 13:30 – 15:00, în ultima zi lucrătoare din lună programul este de la 08:00 – 9:30);
    Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la publicarea anunțului în săptămânalul „Viața medicală” iar concursul se va organiza în perioada cuprinsă între 31 de zile și 90 de zile de la publicarea anunțului.
    Anunțul este publicat în săptămânalul Viața medicală nr. 51 – 52 / 24.12.2021.
    Informații suplimentare se pot obține de la Serviciul RUNOS al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, cu sediul în Arad, str. Andrényi Károly, nr. 2-4, tel. 0357/407200, interior 277, de luni-vineri, între orele 10:00 – 12:00 .

    Category Title: 51319 – Bibliografie
    Read more
Accesibilitate